Despre Roşia Montană. Fără pasiuni, doar cu date economice

Până să ajungem la cifrele seci, încep prin a spune că sunt împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, însă nici nu pot să spun că sunt pentru proteste. Este bine că au apărut mişcări reale de stradă, că românii au început să aibă o „voce” a lor şi că şi-o fac auzită, însă mişcarea de protest mi se pare destul de radicală. Anti-corporatistă, anti-capitalistă, „noi nu ne vindem ţara” şi aşa mai departe. Şi fiindcă nu particip la proteste, un prieten înflăcărat de cele trăite în Piaţa Universităţii din Bucureşti mi-a urat să-mi savurez berea de pe marginea lacului cu cianură. Mda, fie eşti cu noi, fie eşti împotriva noastră.

După această scurtă introducere, să vedem care ar fi argumentele economice împotriva proiectului, din punctul meu de vedere.

1. Lipsa transparenţei. Într-o ţară normală, ar fi de apreciat gestul de a pune legea pentru un asemenea proiect prin parlament, însă nu şi în România. Parlamentarii români sunt doar o prelungire fără vlagă şi voinţă a Guvernului, care îşi doreşte acest proiect. Indiferent ce zice Victor Ponta, a aprobat în şedinţă de guvern actul normativ.

Problema este alta: contractul de concesiune şi o grămadă de anexe lipsesc din dezbaterea publică, deci nimeni nu poate să facă o analiză obiectivă a proiectului. Aceste documente trebuie publicate urgent.

Au apărut voci care spun că miza reală a proiectului ar fi minereurile rare, care ar fi de patru ori mai valoroase decât aurul şi argintul de la Roşia Montană şi că acestea ar ajunge la acţionarul majoritar, anume Gabriel Resources. S-ar putea să nu fie aşa, s-ar putea să fie doar o intoxicare venită din cealaltă parte a baricadei, a celor anti-, însă eu nu pot să-mi fac o opinie clară. Mi se pare anormal. Până să putem face o analiză economică reală, trebuie să ştim ce-i acolo.

Apropos, în cazul în care exploatarea va începe, nu vreau să ne trezim peste 10 ani că nu mai găsim contractele originale, la fel ca în cazul Bechtel. În virtutea principiului transparenţei, toate documentele trebuie să fie la vedere.

2. De parcă argumentul precedent nu ar fi suficient, încep acest subpunct prin a spune că Roşia Montană este un proiect de o importanţă îndoielnică pentru economia României. Fiindcă nu se poate face o analiză reală a situaţiei, trebuie să ne bazăm pe cifrele comunicate de Roşia Montană Gold Corporation, care sunt, foarte probabil, destul de cosmetizate. Chiar şi aşa, este tot un proiect căcăcios. Să vedem de ce…

Nenii de la RMGC spun pe site-ul propriu că proiectul va aduce încasări bugetului din taxe şi impozite de 1,72 miliarde de dolari. Proiectul va avea o durată de viaţă de vreo 16 ani. Sunt darnic astăzi şi îi voi ajuta pe cei de la Roşia Montană Gold Corporation. Vom presupune că grosul banilor va veni la buget în primul deceniu. Deci încasări de 172 de milioane de dolari pe an. Pe de altă parte, FMI estimează în baza de date a World Economic Outlook că bugetul României va fi de vreo 75-80 de miliarde de dolari pe an prin perioada 2016-2018.

Aşadar, măreţul proiect minier de la Roşia Montană va aduce colosala contribuţie de…. 0,2% din veniturile statului într-un an. Ca fapt divers, cred că gaura anuală creată de companiile de stat este de vreo 4 ori mai mare, pe puţin (pot scrie un articol în viitor pe tema asta, dacă există interes). Deci da, ar fi mult mai uşor şi am aduce şi mai mulţi bani la buget dacă am stopa prostiile făcute de politicieni pe la firmele de stat.

Tot cam ăsta este şi impactul estimat asupra creşterii economice de către Roşia Montană Gold Corporation, de 0,2% pe an. Adică economia României nu ar creşte cu 2% pe an, ci cu… ţineţi-vă bine, cu 2,2%. Un efect suficient de mare încât să nu fie ignorat, dar atât de mic încât să nu creeze aproape nici un efect real în economie.

Acum să vorbim despre lucruri cu adevărat importante: absorbţia integrală a fondurilor europene ar fi adus un plus de 2% avansul anual al economiei comparativ cu scenariul unei rate de absorbţie zero, potrivit unui studiu ceva mai vechi al Comisiei de PrognozăDeci fondurile europene ar fi de 10 ori mai benefice pentru economie decât Roşia Montană şi ne cam băgăm picioarele în ele. Şi culmea, pentru astea nici nu ar trebui să radem câţiva munţi din loc, iar banii aproape gratuiţi (trebuie să asiguri o cofinanţare destul de mică).

3. Aproape 900 de locuri de muncă la mină pe durata de exploatare (restul slujbelor pe care RMGC spune că le va dezvolta sunt doar temporare, deci nu ne interesează aşa mult, fiindcă analizăm efectul pe termen lung). Serios!? Este atât de puţin încât nici nu merită să-ţi răceşti gura. Tot studiul ăla despre fondurile structurale de la UE spunea că atragerea tuturor banilor puşi la dispoziţia României ar fi adus 500.000 de locuri de muncă până în 2020.

Revenind, la Roşia Montană sunt ridicol de puţine slujbe pentru un proiect care se bate în piept că va salva o zonă şi poate chiar economia României. Apropo, ţara noastră ar avea nevoie de cel puţin un milion de locuri de muncă pentru a se apropia de rata de ocupare a forţei de muncă din ţările dezvoltate. Deci mina din Apuseni are efect zero în această ecuaţie.

4. Acest argument este cumva tot economic. Se leagă de riscurile pentru mediu, însă dacă aceste riscuri s-ar materializa, atunci am suferi costuri uriaşe. Oricum, dacă precedentele trei puncte nu existau (adică se respecta transparenţa, iar impactul economic ar fi fost major), altfel discutam aici. Adică puteam purta o discuţie reală. Pot chiar să fiu de acord că dezvoltarea accelerată a ţării este, uneori, mai importantă decât anumite aspecte legate de mediu sau chiar sociale. Ştiu, sună o leacă realpolitik, dar exact de asta are nevoie România în opinia mea.

Aşa cum stau lucrurile, însă, vorbim despre un proiect cu un impact economic limitat, netransparent, care poate provoca daune majore mediului. Problema este că nici o persoană cu capul pe umeri nu poate avea încredere în faptul că statul român ar respecta sau aplica, în general, standardele minine. La noi se demolează clădiri istorice şi autorităţile ridică din umeri. La dracu’, au intrat cu buldozerul în zidurile de la Sarmizegetusa Regia ca să facă o parcare. Văzând lucrurile astea, nu pot să am încredere că autorităţile române, indiferent de culoare politică, vor avea grijă să nu existe probleme pe latura mediului.

Am citit multe reacţii pe Facebook legate de proteste. Destule mi s-au părut periculoase şi extremiste. Nu pot să le susţin. Nu am văzut, în schimb, o analiză la rece a cifrelor seci, cam ce am încercat eu să fac mai sus. Însă vreau să subliniez ceva menţionat la începutul articolului: este foarte bine că există proteste. Parcă oamenii încep să se mai trezească din letargie şi îşi dau seama că în orice democraţie ai drepturi, dar trebuie să ţi le şi ceri.

Şi poate oamenii vor înţelege că trebuie să îşi întoarcă ura împotriva celor care au greşit cu adevărat aici: nu neapărat o corporaţie care a profitat de corupţie şi de bulibăşeala generală din ţară, ci chiar autorităţile române (Guvernul, Preşedinţia, Parlamentul), care au permis acestei debandade să se dezvolte. Dacă nu se întâmplă ceva acum, următoarea companie de teapa „RMGC” va apărea negreşit pentru a încerca să pună gheara pe ceva din ţara asta… şi poate atunci nu va fi o temă atât de „sexy” ca Roşia Montană încât să unească atâţia români.

Anunțuri

266 de români mor zilnic din cauza incompetenţei autorităţilor. Drama adevărată nu-i în Muntenegru

Mi-aş fi dorit să inaugurez blogul cu un articol (sau cu o serie de articole) prin care să fac radiografia economiei româneşti. De altfel, majoritatea articolelor de aici cred că vor avea această temă.

Nu pot să trec, însă, peste un eveniment recent, anume întâmplarea nefericită din Muntenegru, accident în care şi-au pierdut viaţa 18 oameni. O tragedie, nu încape nici urmă de îndoială. Însă mi se pare că reacţia statului român şi a presei este complet disproporţionată faţă de gravitatea întâmplării, în condiţiile în care pentru alte probleme mult mai grave nu avem parte de o asemenea abordare. De fapt, nu avem parte de nici o abordare din partea autorităţilor sau a presei pe aceste probleme.

Revin, este o tragedie ce s-a întâmplat în Muntenegru, însă există nenumărate alte lucruri de care ne izbim zi de zi care sunt mult mai nefericite, dar care nu trec de zgomotul politicienilor şi de aşa-zişii jurnalişti care înghit agenda de la politicieni. Care ar fi adevăratele tragedii ale României, în opinia mea?

Tragedia nr. 1: maternităţile din România

România are cea mai mare rată a morţilor infantile din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. La 1.000 de copii născuţi în România, 9,4 dintre ei mor până să atingă vârsta de un an. Media UE a ratei mortalităţii infantile este de 3,9 copii decedaţi la fiecare 1.000 de nou-născuţi. Cu alte cuvinte, avem o mortalitate infantilă de 2,4 ori mai mare decât media UE.

În 2011 au murit 1.850 de bebeluşi cu vârsta de până într-un an. Un calcul simplu arată că dacă România ar avea un sistem sanitar la standardele medii din Uniunea Europeană, înseamnă că am fi putut salva aproape 1.100 de nou-născuţi în 2011 sau 3 pe zi. Ce-i drept, rata deceselor la copiii de până într-un an s-a înjumătăţit în ultimul deceniu, dar aşa cum am spus, tot avem cea mai mare rată a mortalităţii infantile din UE.

Tragedia nr. 2: şoselele din România

În 2012, România a avut a doua cea mai ridicată rată a mortalităţii rutiere din Uniunea Europeană: 96 de decese la un milion de locuitori faţă de o medie de 55 de morţi la un milion, cât este media UE, potrivit Comisiei Europene. Doar Letonia stă mai rău decât România. Precizez că pietonii omorâţi reprezintă aproape jumătate din aceste decese.

În ultimele două decenii, numărul morţilor pe şosele a rămas oarecum constant, în jurul valorii de 3.000 de decese anual. Cumva, situaţia s-a îmbunătăţit dacă ţinem cont că numărul de maşini de pe şosele s-a înmulţit exponenţial din anii ’90, însă tot rămâne stigma faptului că suntem pe locul 2 în UE în acest clasament. Cum am ajuns aici? Păi, ştim deja că mulţi au carnetele luate fiindcă sunt băiatul lui tata şi au bani/pile sau fiindcă dau şpagă, apoi conduc fără milă pe străzi, neatenţi la trecerile de pietoni şi aşa mai departe.

Un al doilea motiv: să fie faptul că România se află pe locul 142 din 144 de ţări din perspectiva calităţii infrastructurii? Aşa spun cei de la World Economic Forum… băieţi răi, nu ştiu că în România miniştrii Fenechiu şi Şova lucrează de le sar capacele.

În al treilea rând, contează foarte mult şi inconştienţa românilor care se aruncă să traverseze pe unde vor ei, iar asta-i o problemă de civiliziaţie elementară, deci aşa ajunge la sistemul educaţional (alt domeniu problemă).

Tragedia nr. 3: sistemul sanitar şi agricultura

De fapt, această situaţie le include şi pe celelalte două enunţate anterior. În fine, încep prin a spune că România duce o lipsă uriaşă de investiţii, care nu vor veni niciodată dacă guvernele României îşi schimbă direcţia după cum bate vântul (vezi majorarea TVA decisă de fostul Guvern Boc în doar câteva zile în 2010, implementată în 2-3 săptămâni şi schimbarea schemei de sprijin a energiei verzi, operată de Guvernul Ponta în 2013). Problema este că zeci de mii de români mor anual exact din cauza deciziilor proaste de acest gen.

Cum aşa? Rata mortalităţii este în România de 1,6 ori mai mare decât media UE, potrivit Eurostat. De ce? Simplu: mâncăm prost şi scump fiindcă agricultura românească nu-i suficient de productivă pentru a hrăni întreaga populaţie. Aşa ajungem să dăm banii pe tot felul de rebuturi importate doar fiindcă sunt mai ieftine.

Al doilea motiv al ratei uriaşe de mortalitate: sistemul sanitar slab dezvoltat. Şi nu-i vina medicilor, ci tot a politicienilor care administrează situaţia şi a nenumăraţilor miniştri ai Sănătăţii. Lipsesc investiţiile din motive precum cele enunţate mai sus, dar suntem şi destul de săraci pentru a ne permite servicii medicale mai bune. Apropo, creşterea nivelului de trai este tot treaba Guvernului şi a Parlamentului.

Buuun, când tragem linie, vedem că în 2012 au murit cam 255.000 de români, zice Institutul de Statistică. Dacă ne-am fi permis să mâncăm sănătos, am fi avut servicii medicale de calitate şi am fi avut drumuri bune, numărul persoanelor decedate ar fi fost în 2011 cu aproape 100.000 de oameni mai mic. Adică o medie de 266 de oameni pe zi, sau 11 pe oră care ar putea fi salvaţi dacă şi-ar face treaba cei care conduc ţara. Asta dacă am fi avut o rată a mortalităţii egală cu media UE.

Cu ce rămânem la final?

Îmi pare rău, dar pentru dramele pe care le-am enunţat mai sus ar trebui să fie zi de doliu în fiecare moment în România dacă politicienii ar avea grijă de oameni, nu de buzunarul propriu sau de cine-ştie-ce interese obscure. Să lăsăm la o parte faptul că 11 români mor pe oră din cauza incapacităţii autorităţilor şi să discutăm despre Constituţie, fiindcă aparent asta ne doare mai mult.

Aş mai enumera şi alte tragedii ale României: faptul că 3,5 milioane de români lucrează în străinătate, faptul că un kilometru de autostradă costă la noi zeci de milioane de euro pe kilometru, faptul că am devenit cei mai săraci din UE, potrivit Eurostat (ne-au depăşit bulgarii în 2012), dar astea ar păli în comparaţie cu dezbaterile pe noua Constituţie. cu frecuşurile din USL, cu cazul Becali şi aşa mai departe.